mart.
2015

Cum se infiinteaza un PFA?

Cea mai la indemana forma juridica pentru persoanele care doresc sa lucreze pe cont propiu este PFA-ul.  Acesta este usor de gestionat si prezinta avantaje din punct de vedere al contabilitatii.  In vederea obtinerii unui PFA trebuie in primul rand avuta in vedere documentarea cu privire la actele necesare in acest demers.  Pentru intocmirea dosarului trebuie verificata existenta actelor cerute in conformitate cu legea. Cum modificari pot aparea de la luna la luna, este recomandat sa fie verificate dinainte eventualele schimbari privitoare la cererile care trebuie implinite. Institutia responsabila cu acest proces este Oficiul National al Registrului Comertului.

Este necesara in primul rand completarea unor cereri care pot fi solicitate la ghiseul de informatii. Printre acestea se numara cererea de infiintare PFA si cererea pentru rezervarea numelui, precum si specimenul de semnaturi. Este necesara verificarea disponibilitatii numelui si este perceputa o taxa in vederea obtinerii acestuia. Odata depusa cererea la ghiseul pentru eliberare dovezi de disponibilitate aceasta urmeaza sa fie aprobata dupa 2 zile lucratoare.

La Oficiul de Cadastru este necesara de asemenea depunerea unei cereri pentru cartea funciara. Dovada in acest caz se elibereaza in termen de 3-4 zile lucratoare.  Tot la Registrul Comertului trebuie depusa cererea de inregistrare si cererea de autorizatie de functionare. Certificatul de inregistrare este eliberat de regula in termen de 3 zile lucratoare.  Pe langa actele necesare infiintari PFA mai trebuie atasate  o copie legalizată care să ateste drepturile de folosinţă ale sediului profesional si copii dupa pregatirea profesionala a solicitantului si eventuala experienta a acestuia.  Capitalul minim pentru înfiinţarea PFA este de 200 de lei.