iul.
2016

Cu totii in teambuilding

teambealdingAm participat saptamana trecuta impreuna cu membrii unui ONG din care fac parte la un teambuilding pe care sigur nu-l voi uita niciodata. Eram un grup de vreo 20 de persoane, toti veseli, doritori sa invatam lucruri noi si sa ne cunoastem mai bine. Am avut doi traineri, unul pe « consolidarea lucrului in echipa » si celalalt pe « tehnici de comunicare ». Au fost jocuri de cunoastere tare faine. Pe mine tare ma plictisesc situatiile in care trebuie sa te prezinti si toti se uita ciudat la tine. De data aceasta au fost jocuri interactive, cu multe hohote de ras si multa distractie.

Dupa ce trainerul nostru ne-a prezentat mai multe tehnici de consolidare a lucrului in echipa ne-a promis spre seara un joc in care vom putea pune in practica tot ce am invatat.
Seara ne-a adunat pe toti langa cabana, acolo de doi copaci erau legate cateva funii, care formau patrate foarte mici, deci un fel de panza de paianjen. Ne-a lasat pe toti pe o parte a plasei si ne-a spus ca regula jocului este urmatoarea : toti membrii echipei trebuie sa treaca de funii, fara sa o atinga. Daca o atinge cineva din membri, toti cei care au trecut se intorc inapoi si jocul incepe de la zero. Conditia era ca din moment ce incep sa treaca persoane peste plasa, nimeni sa nu mai scoata un cuvant. Daca cineva vorbeste, toata lumea trece inapoi ».
Cu totii ne-am gandit la inceput ca e o smecherie, sigur e ceva la mijloc, caci era ireal sa trecem de panza aia. Am inceput sa cautam unde este smecheria, poate ceva nu ni s-a spus din conditiile jocului, poate cheia este chiar in aceste conditii, poate putem trece pe langa panza ca tot ajungem in partea cealalta si asta era ideea, insa dupa vreo jumatate de ora de intrebari si cautari ne-am dat seama ca trainerul ne cerea intr-adevar sa trecem de funie cum vrem noi, dar sa trecem toti, fara sa o atingem.

Atunci am inceput sa vorbim, am incercat sa trecem pe cineva pe deasupra, s-a atins, deci nu ne iesea. Si am inceput sa ne certam, sa vorbim unii peste altii, sa cautam solutii, trecuse o ora si noi tot stateam cu totii pe loc, fara sa ne miscam. Am mai incercat de cateva ori sa trecem pe cineva pe deasupra, insa s-a atins din noi de funie si nu ne-a iesit.
Se incepuse un fel descurajare printre membri, am inceput sa devenim disperati sau enervati. Cineva avea o ideea, insa la toti li se parea stupida, de aceea, era foarte frustrati. Am mai avut cateva tentative de a trece o persoana, nu ne iesea. Gata, lumea incepea sa fiarba, incepeam sa devenim nervosi. Am reusit sa trecem cateva persoane fara sa se atinga de funie, insa cineva scos o vorba si am fost nevoiti cu totii sa ne intoarcem inapoi. Deveneam frustrati, caci afara se facea noapte si noi tot steam pe loc.

Apoi am inceput sa trecem din noi cate o persoana pe deasupra funiei si sa mentinem o liniste de mormant. Am trecut cu totii, dar a ramas ultima persoana, pe care nu stim cum sa o trecem si care atinge funia, totul reincepe. Eram disperati.
Dar ultima data toti trec cu bine, fara atingeri de funie, in liniste totala. Deoarece ne-am antrenat cum sa treaca si ultima persoana, si aceasta trece cu bine. Sarim in sus cu totii de fericire, ne imbratisam. Nimeni nu crea ca vom reusi, insa am facut-o impreuna. Trainerul nostru ne-a tinut la sfarsit o lectie despre cum am trecut noi prin toate etapele de formare a echipei. Eram multumiti de noi si satisfacuti.

Imi dau seama cat de importante sunt teambuilding-urile, nu doar pentru organizatii de tineri, ca noi, ci si pentru oamenii care lucreaza in acelasi birou, de exemplu, pentru ca astfel stabilesti legaturi pe care mediul profesional te impiedica sa le faci.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *